Cum arată noua Dacia Sandero în versiunea de bază și cât costă în România

Cum arată noua Dacia Sandero în versiunea de bază și cât costă în România

Sfârșitul lunii septembrie a marcat pe plan local și lansarea noilor modele Dacia Sandero și Logan care vin cu upgrade-uri la nivel de design. Pe măsură ce ne pregătim de startul livrărilor, descoperim astăzi cum se prezintă varianta de bază a lui Dacia Sandero și la ce preț poate fi achiziționată aceasta.

După cum se poate vedea pe seama imaginilor incluse aici, varianta “cheală” de Sandero vine cu multiple elemente de plastic. Avem barele din față și spate realizate din plastic și nevopsite, iar jantele sunt unele din tablă clasice.



De asemenea, culoarea stock este acest alb pe care îl puteți vedea în randări, iar geamurile electrice sunt prezente doar în față. Nu avem cruise control, nici AC și nici închidere centralizată. Primim totuși volan reglabil pe înălțime și faruri LED cu acea semnătură luminoasă “Y”.

Cât despre motorizare, această variantă de bază va avea motor SCe 65 de 999 cm cubi. Prețul este de 8600 euro, iar mai multe detalii aflați de pe site-ul oficial aici. Vă reamintim că atât Sandero, cât și Logan au variante Stepway cu garda la sol înălțată. Au și extra elemente vizuale pentru un look mai robust. De asemenea, Dacia a prezentat pe final de an și modelul electric Spring care va costa între 15.000 – 20.000 euro.