PS3 încă trăiește și a primit o nouă actualizare de sistem

PS3 încă trăiește și a primit o nouă actualizare de sistem



După ce s-a răzgândit cu privire la închiderea magazinului digital de pe bătrâna consolă, se pare că Sony nu vrea ca PS3 să dea colțul. Cel puțin nu încă. Seniorul nostru drag își va serba în curând aniversarea de 15 ani, așa că un dar timpuriu și-a făcut apariția, sub forma update-ului 4.88. Potrivit mențiunilor oficiale, actualizarea îmbunătățește performanța sistemului.

Update-ul a sosit exact la momentul potrivit, pe fundalul anulării deciziei companiei de a dezactiva Store-ul pentru PS3, PSP și PS Vita. Așa cum declară și președintele Sony Interactive Entertainment, Jim Ryan, compania ar fi urmat să ia o decizie foarte proastă, în condițiile în care foarte mulți oameni încă doresc să cumpere și să descarce jocuri pentru PS3.

Asta este o problemă importantă pentru colecționari și pasionații de gaming. Vorbim despre o consolă care s-a lansat tocmai în 2006 și care a beneficiat de o infrastructură online solidă, inclusiv pentru unele jocuri de PS2. Poate că este în urmă cu două generații, dar PS3 încă nu a murit, rezumându-se la câteva peticiri anuale, pe ici, pe colo.